POIANA CU INGERI

Plecam din Brasov spre Manastirea Marcus, Judetul Covasna. Imi spusese o prietena ca la aceasta manastire se afla o maicuta, Serafima Comsa, care a luat in ingirjire 10 copii. I-a luat direct de la maternitatea din Brasov in 2003, copiii fiind abandonati de mamele lor in varsta intre 1-7 luni. Emilio si cu mine, suntem iubitori de copii. Ne-am gandit sa le facem o bucurie acestor suflete si sa le ducem cateva dulciuri, hainute, asa cum face orice crestin.

Era o zi frumoasa de toamna, cand copacii isi schimbau culorile oferind un tablou demn de Grigorescu.Manastirea se afla pe o colina, in mijlocul unei paduri de foioase. Ajungem, cu sufletele incarcate de emotii. " Ce reactie vor avea copiii? Le va place ceea ce le vom duce? Oare maica Serafima ne va lasa sa le dam darurile noastre? " Erau intrebari care ne napadeau gandurile in timp ce ne indreptam spre manastire. La poarta manastirii vedem un microbuz galben ( mai tarziu aveam sa aflam ca acest microbuz a fost donat de catre inspectoratul scolar pentru a ajuta fetitele sa ajunga la gradinita). Ne gandeam ca au sosit prea multi oaspeti si maica Serafima nu va avea timp de noi. Indraznim sa intram pe poarta manastirii si auzim glasuri de copii. Nu mi s-a mai intamplat sa merg la o manastire si sa aud glasuri de copii . Sentimentul pe care l-am avut era ca ne aflam in Rai. Zece fetite cam de varsta de 5, 6 ani ne ies in cale."Ati venit in vizita la noi?" ne intreaba prietenos una dintre fetite. Parca ne astepta, iar ochii ii erau plini de iubire si bucurie. "Da, ii raspundem fetitei." " Mama, au venit niste domni la noi in vizita,"- spune fetita deschizand usa de la sala de oaspeti aflata la intrarea in casa. Celelate fetite se jucau intr-un spatiu special amenajat de maicuta in fata casei.

Maica Serafima avea oaspeti, dar pentru cateva momente a iesit sa ne intampine. Cu un zambet blajin ne spune : " Va rog frumos sa ma asteptati cateva minute. Am o famile in vizita si dupa ce termin de discutat, vin sa vorbesc si cu dumneavoastra".Soarele de toamna tarzie ne incalzea sufletele. Ne aflam intr-un loc in care fericirea era la ea acasa. Priveam fetitele si ne bucuram de privelistea pe care ne-o ofereau. Citisem ceva  pe internet despre aceasta manastire si acum ne aduceam aminte cum maica Serafima a dat tot. Cerşind prin gări şi biserici, răbdând umilinte şi cuvinte grele. Muncind până la epuizare, cot la cot cu bărbaţii. Locul pe care s-a ridicat mănăstirea a fost numit de măicuţe Poiana Îngerilor, asa cum prevestise cu multi ani in urma parintele Arsenie Boca, venit in vizita pe aceste meleaguri. Iar Nicoleta, Mihaela, Maria-Petruţa, Ana, Elena, Ştefania, Maria-Alexandra, Teodora, Andreea şi Ana-Maria sunt îngerii Mănăstirii Mărcuş. Fetiţe orfane. Adică au fost orfane. Pentru că mamă este cine te creşte, nu cine te face. Iar Maica Stareţă Serafima este Mamă a 10 copii.In sfarsit iese maica Serafima din casa, insotind oaspetii pana la usa. " Poftiti, scuzati-ma, nu e frumos sa va las sa asteptati" - ne spune maicuta si ne pofteste in sala de oaspeti. Fetitele au rams afara, la joaca, le auzeam glasurile zglobii care parca veneau din alta lume.Maicuta o roaga pe alta maica sa ne aduca o cafea si putina coliva. Noi ii spunem ca am venit sa le aducem cateva daruri fetitelor si sa facem o donatie manastirii. Cu glas bland si duios ne spune :" Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru stradania dumneavoastra ". Fara sa o intrebam ceva incepe sa ne povesteasca istoria acestor fetite. 

„Alexandra făcuse puroi la ureche, pentru că în maternitate li se lega un biberon de gât şi tot laptele din el picura pe gât şi spre ureche. Era carne vie plină cu puroi. Mamele lor le abandonaseră în spital, cu tot cu bolile lor, cu tot cu frumuseţea şi puritatea unor copii abia născuţi. Pe Alexandra şi pe Maria le-am operat la ochişor. Ţin minte că picioarele Mariei erau atât de firave, de rahitice, că nu am crezut că îşi va putea reveni vreodată şi că va putea să meargă. Le-am botezat şi Dumnezeu a vrut ca ele să trăiască. Teodora are 6 ani. A fost găsită într-un grajd şi salvată în chip miraculos de o familie care trecea pe-acolo şi care i-a auzit scâncetele. Nu cunoaşte altă casă decât mănăstirea. Ana abia a trecut de 6 ani. „Eu ştiu de ce sunt aici. Barza a greşit cui m-a dat. Mama m-a aruncat în spital. Ştiţi, m-a lăsat pe drumuri. Mami de la mănăstire îmi spune că trebuie să iertăm. Sunt supărată pe mama cealaltă. N-o iubesc şi nu o iert”. 

Lacrimile ne-au napadint ochii. Ne venea sa ne asezam in genunchi si sa sarutam mainile acelea care au avut curajul sa creasca aceste 10 fetite

Parintele Nil, fost profesor de geografie , a vegheat pana la sfarsitul zilelor sale acesti ingeri ca duhovnic al manastirii, dar Dumnezeu l-a luat la El in 27 noiembrie 2012. Poate ca de acolo, de Sus impreuna cu parintele Arsenie Boca vegheaza in continuare acesti ingeri de pe pamant. Am plecat de la manastire cu bucuria ca am fost in Rai pentru cateva minute.