INTALNIRE IN DIVERSITATE
Inainte de a pleca la Donja Stubica, nu stiam, spre rusinea mea, mai nimic depre Croatia. Pregatiri, agitatie, rezervare bilete de avion, bagaje, liste, mape de prezentare. Cu cateva zile inainte de plecare iau legatura cu cei care urmau sa vina din alte tari. Reusesc sa ma pun de acord cu cei care veneau din Cipru si Bulgaria si sa ne intalnim in aeroport in Zagreb. Plec spre Croatia cu un avion Lufhansa de la Torino pana la Munchen, de unde trebuia sa schimb pentru Zagreb. In apropiere de gate vad un grup de 3 tineri care stateau ravasiti pe banchetele aeroportului. Erau obositi, dar cu zambetul pe buze. Il recunosc pe Andreas care imi trimisese o poza pe mail inainte de plecare ca sa ne recunoastem in aeroport la Zagreb." Olimpia, how are you?"- ma recunoaste Andreas caruia ii trimisesem si eu o fotografie cu chipul meu.
" E bine ca ne intalnim aici, si nu la Zagreb"- imi spun eu in gand, indreptandu-ma spre grupul format din Andreas, Maria si Natalia. Mai erau doua ore pana la decolare, asa ca ma asez langa tineri si incepem sa vorbim. Bietii de ei, plecasera de cu seara din Nicosia si au ajuns la miezul noptii in Munchen. Au stat toata noaptea in aeroport si dimineata la ora 11 aveau avionul spre Zagreb.
" Hello, are you the group for the seminary ?" se aude o voce diafana in spatele meu. Ma intorc si o vad pe Ati, o fata din Bulgaria, tanara, inalta, cu o silueta de invidiat si un suras fermecator. Bucurosi, am facut grupul de forta care urma sa cucereasca Croatia.
" The pasangers for Zagreb are waiting to the gate number..."- se aude vocea unei angajate a aeroportului la microfon. Ne incolonam pentru imbarcare si dupa cateva minute eram in avion. Ati era cam speriata pentru ca pentru ea era primul zbor cu avionul. Zburase de la Sofia pana la Munchen si ii fusese rau . O iau langa mine pentru a nu se simti singura si pentru a-i conferi o oarecare siguranta. Ajungem la Zagreb. N-am vazut in viata mea asa figuri de killer ca vamesii din acest aeroport. Privirile lor te scrutau si fizicul masiv iti crea fiori pe sira spinarii. Biata Maria, era cat pe ce sa nu o lase sa treaca pentru ca avea doar buletinul si nu pasaportul. Dupa discutii care au durat o ora in care toti am incercat sa-i convingem pe vamesi ca trebuie sa ajungem la seminar si ca Maria era si ea in grupul nostru, iesim fericiti din aeroport. Andreas gaseste un taximetrist croat cu care trateaza pretul. Aveam de parcurs 80 de km pana la Donja Stubica si pe jos cred ca ajungeam la sfarsitul seminarului. Mai cu semne, mai cu vorbe, cad la pace. 80 de euro si ne duce. Facem socoteala cat vine de caciula la fiecare, ne dam acordul, si pe cai.Taximetristul nu stia engleza, dar a inteles unde trebuia sa ajungem. Am avut noroc si cu Ati care vorbea bulgara si stia si un pic de rusa. Asta era importanta, finalitatea. Pe drum, ni s-a facut foame. Dragut, taximetristul opreste in dreptul unei alimentare satesti si noi ne repezim sa cumparam ceva de-ale gurii. Mie imi era sete, asa ca am cumparat doua sticle de apa minerala, doua banane, o ciocolata si o cutie de branza topita. Fericiti, ne urcam in masina si plecam sa ne " intalnim in diversitate " cu ceilalti participanti la seminar.
Ajungem la Donja Stubica, o localitate cu cateva case si un hotel de vis. Ii platim taximetristului si ne indreptam spre receptie. Pentru a socializa mai bine, organizatorii ne si impartisera pe camere. Eu am nimerit cu o croata, care inca nu ajunsese. Ceilalti cu care venisem si ei erau cu altii din alte tari. Ne ducem fiecare in camerele noastre pentru a face un dus, desface bagajele si manca ceva.
In timp ce imi aranjam lucrurile in dulap intra o doamna, apropiata de varsta mea. " " Hello, I'm Kristina , from Croatia"- imi spune ea si cu zambetul pe buze se indreapta spre patul ramas liber. Isi desface si ea bagajele si incepem sa vorbim. Ii explic ca eu nu sunt italianca, ci romanca, dar ca sunt rezidenta in Italia, pe care o reprezint la seminar. Dupa ce ma sporovaim cateva minute, ea isi face un dus ( eu intre timp am mancat cateva triunghiuri de branza topita si am baut jumatate de litru de apa ) si apoi coboram la receptie unde urma sa ne intalnim cu ceilalti participanti la seminar. 
Incepem sa facem cunostinta. Stupoare, m-am blocat. Erau tineri din Kosovo, Serbia, Muntenegru, Bosnia, Hertegovina, Olanda, Malta, Cipru, Turcia, Anglia, Croatia, Lituania, Letonia, Ungaria, Elvetia, Grecia . " Toate ca toate, dar pana aici mi-a fost- " imi spun in gand. Sa vezi ce razboi o sa inceapa. " Intalnire in diversitate?" - hm, sper sa ma pot intoarce cu bine in Italia, imi spun eu in sinemi. Nu mi-am imaginat vreodata, stiind de situatia de conflict in care s-au aflat tarile fostei Iugoslavii, ca tinerii se pot intelege atat de bine. Pentru ei nu a fost nici un conflict, nici o divergenta, numai prietenie, colaborare si amicitie. Mai mult, s-au imprietenit si cu ceilalti, iar cand aveam lucrari de grup voiau sa participe si ei la ele. 
Am avut ocazia sa-l intanesc pe Julian, care venea si el din Cipru a carui mama era romanca si tatal cipriot. Daca l-ati fi auzit cu cata mandrie spunea ca el are bunicii din partea mamei din Romania si ca la bautura aceea tare, care te arde pe gat, se spune tuica.
Seminarul mi-a adus multe informatii referitoare la programul european " Tineri in actiune" si nu numai. Am cunoscut tineri cu mult entuziasm, fantezie si exubernata. Am plecat mult mai bogata decat am venit.
In penultima zi era ziua Sandrei din Croatia. Kristina, colega mea de camera, a fost " vinovata" de surpriza pe ca i-am facut-o Sandrei. A comandat un tort imens, iar cand Sandra a intrat in sala de restaurant unde luam masa de obicei am inceput sa-i cantam cu totii " La multi ani!". Sandra nu se astepta la o asemnea surpriza si o vedeti in imagine cata fericire avea pe chip. Tineri care nu s-au vazut niciodata, dar care in cateva zile au reusit sa faca fericita o tanara pe care nu se stie daca o vor mai intalni vreodata, este semnalul ca mai exista inca o speranta in aceasa lume. Nu este acesta un gest de iubire neconditionata? Eu zic ca da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu