MEET IN DIVERSITY- aprilie 2012

INTALNIRE IN DIVERSITATE

 Inainte de a pleca  la Donja Stubica, nu stiam, spre rusinea mea, mai nimic depre Croatia. Pregatiri, agitatie, rezervare bilete de avion, bagaje, liste, mape de prezentare. Cu cateva zile inainte de plecare iau legatura cu cei care urmau sa vina din alte tari. Reusesc sa ma pun de acord cu cei care veneau din Cipru  si Bulgaria si sa ne intalnim in aeroport in Zagreb. Plec spre Croatia cu un avion Lufhansa de la Torino pana la Munchen, de unde trebuia sa schimb pentru Zagreb. In apropiere de gate vad un grup de 3 tineri care stateau ravasiti pe banchetele aeroportului. Erau obositi, dar cu zambetul pe buze. Il recunosc  pe Andreas care imi trimisese o poza pe mail inainte de plecare ca sa ne recunoastem in aeroport la Zagreb." Olimpia, how are you?"- ma recunoaste Andreas caruia ii trimisesem si eu o fotografie cu chipul meu.

" E bine ca ne intalnim aici, si nu la Zagreb"- imi spun eu in gand, indreptandu-ma spre grupul format din Andreas, Maria si Natalia. Mai erau doua ore pana la decolare, asa ca ma asez langa tineri si incepem sa vorbim. Bietii de ei, plecasera de cu seara din Nicosia si au ajuns la miezul noptii in Munchen. Au stat toata noaptea in aeroport si dimineata la ora 11 aveau avionul spre Zagreb. 

" Hello, are you the group for the seminary ?" se aude o voce diafana in spatele meu. Ma intorc si o vad pe Ati, o fata din Bulgaria, tanara, inalta, cu o silueta de invidiat si un suras fermecator. Bucurosi, am facut grupul de forta care urma sa cucereasca Croatia.

" The pasangers for Zagreb are waiting to the gate number..."- se aude vocea unei angajate a aeroportului la microfon. Ne incolonam pentru imbarcare si dupa cateva minute eram in avion. Ati era cam speriata pentru ca pentru ea era primul zbor cu avionul. Zburase  de la Sofia pana la Munchen si ii fusese rau . O iau langa mine pentru a nu se simti singura si pentru a-i conferi o oarecare siguranta. Ajungem la Zagreb. N-am vazut in viata mea asa figuri de killer ca vamesii din acest aeroport. Privirile lor te scrutau si fizicul masiv iti crea fiori pe sira spinarii. Biata Maria, era cat pe ce sa nu o lase sa treaca pentru ca avea doar buletinul si nu pasaportul. Dupa discutii care au durat o ora in care toti am incercat sa-i convingem pe vamesi  ca trebuie sa ajungem la seminar si ca Maria era si ea in grupul nostru, iesim fericiti din aeroport. Andreas gaseste un taximetrist croat cu care trateaza pretul. Aveam de parcurs 80 de km pana la Donja Stubica  si pe jos cred ca ajungeam la sfarsitul seminarului. Mai cu semne, mai cu vorbe, cad la pace. 80 de euro si ne duce. Facem socoteala cat vine de caciula la fiecare, ne dam acordul, si pe cai.Taximetristul nu stia engleza, dar a inteles unde trebuia sa ajungem. Am avut noroc si cu Ati care vorbea bulgara si stia si un pic de rusa. Asta era importanta, finalitatea. Pe drum, ni s-a facut foame. Dragut, taximetristul opreste in dreptul unei alimentare satesti si noi ne repezim sa cumparam ceva de-ale gurii. Mie imi era sete, asa ca am cumparat doua sticle de apa minerala, doua banane, o ciocolata si o cutie de branza topita. Fericiti, ne urcam in masina si plecam sa ne "  intalnim in diversitate "  cu ceilalti participanti la seminar.

Ajungem la Donja Stubica, o localitate cu cateva case si un hotel de vis. Ii platim taximetristului si ne indreptam spre receptie. Pentru a socializa mai bine, organizatorii ne si impartisera pe camere. Eu am nimerit cu o croata, care inca nu ajunsese. Ceilalti cu care venisem si ei erau cu altii din alte tari. Ne ducem fiecare in camerele noastre pentru a face un dus, desface bagajele si manca ceva.
In timp ce imi aranjam lucrurile in dulap intra o doamna, apropiata de varsta mea. " " Hello, I'm Kristina , from Croatia"- imi spune ea si cu zambetul pe buze se indreapta spre patul ramas liber. Isi desface si ea bagajele si incepem sa vorbim. Ii explic ca eu nu sunt italianca, ci romanca, dar ca sunt rezidenta in Italia, pe care o reprezint la seminar. Dupa ce ma sporovaim cateva minute, ea isi face un dus ( eu intre timp am mancat cateva triunghiuri de branza topita si am baut jumatate de litru de apa ) si apoi coboram la receptie unde urma sa ne intalnim cu ceilalti participanti la seminar. 
Incepem sa facem cunostinta. Stupoare, m-am blocat. Erau tineri din Kosovo, Serbia, Muntenegru, Bosnia, Hertegovina, Olanda, Malta, Cipru, Turcia,  Anglia, Croatia, Lituania, Letonia, Ungaria, Elvetia, Grecia . " Toate ca toate, dar pana aici mi-a fost- " imi spun in gand. Sa vezi ce razboi o sa inceapa. " Intalnire in diversitate?" - hm, sper sa ma pot intoarce cu bine in Italia, imi spun eu in sinemi. Nu mi-am imaginat vreodata, stiind de situatia de conflict in care s-au aflat tarile fostei Iugoslavii, ca tinerii se pot intelege atat de bine. Pentru ei nu a fost nici un conflict, nici o divergenta, numai prietenie, colaborare si amicitie. Mai mult, s-au imprietenit si cu ceilalti, iar cand aveam lucrari de grup voiau sa participe si ei la ele. 

Am avut ocazia sa-l intanesc pe Julian, care venea si el din Cipru a carui mama era romanca si tatal cipriot. Daca l-ati fi auzit cu cata mandrie spunea ca el are bunicii din partea mamei din Romania si ca la bautura aceea tare, care te arde pe gat,  se spune tuica. 
Seminarul mi-a adus multe informatii referitoare la programul european " Tineri in actiune" si nu numai. Am cunoscut tineri cu mult entuziasm, fantezie si exubernata. Am plecat mult mai bogata decat am venit. 
In penultima zi era ziua Sandrei din Croatia. Kristina, colega mea de camera, a fost " vinovata" de surpriza pe ca i-am facut-o Sandrei. A comandat un tort imens, iar cand Sandra a intrat in sala de restaurant unde luam masa de obicei am inceput sa-i cantam cu totii " La multi ani!". Sandra nu se astepta la o asemnea surpriza si o vedeti in imagine cata fericire avea pe chip. Tineri care nu s-au vazut niciodata, dar care in cateva zile au reusit sa faca fericita o tanara pe care nu se stie daca o vor mai intalni vreodata, este semnalul ca mai exista inca o speranta in aceasa lume. Nu este acesta un gest de iubire neconditionata? Eu zic ca da.

ALPHABETS IN EUROPE- proiect european Varsovia, Polonia, 2013

Omul cu flasneta

O cunoscusem pe Dorota, partenera mea poloneza in acest poiect, cu un an in urma in Spania, la un seminar international. A fost un feeling care s-a creat intre noi, inca de atunci. Am ramas in legatura si dupa un an imi trimite un mail prin care imi cere daca nu vreau sa-i gasesc un partener italian pentru proiect. Normal ca i-am gasit si am plecat la inceputul lunii martie in Polonia cu 4 tineri italieni, membri ai unei asociatii de teatru social din Torino - Viartisti Teatro. In luna martie timpul este capricios in Polonia. Sufla vantul din toate partile, iar raceala  iti ingheta si sangele in vine. Activitatile proiectului le-am desfasurat in afara Varsoviei, la 60 km distanta, in localitatea Bursuki, in mijlocul unei paduri de vis, la o cabana amenajata cu tot ce trebuia. Parteneri in proiect au fost tineri impreuna cu leaderii de grup din Italia, Georgia, Tunisia, Irlanda si Polonia.

                                  

         

In fiecare zi partenerii din  fiecare tara au trebuit sa pregateasca meniurile pentru cele trei mese si  prezentarea alfabetului tarii lor intr-un mod original. In prima zi a fost  randul  Irlandei, apoi Georgia ( grupul a sosit cu o zi intarziere din cauza zapezilor care au blocat traficul aerian din aeroportul din Minsk), Tunisia si Italia au prezentat in a treia zi, iar Polonia, ca tara gazda a ramas la urma. Erau in total 27 de tineri care nu s-au vazut in viata lor si care au reusit sa se imprieteneasca foarte repede,  sa colaboreze intre ei foarte bine de parca se cunoasteau de o viata. Nu mi-a fost dat niciodata de cand lucrez in proiectele europene sa vad o asa coeziune de grup. Este interesant sa traiesti si sa lucrezi o saptamana intr-o alta tara, cu alti tineri de diverse natii si sa-ti dai seama ca de fapt, toti sunt niste fiinte absolut normale, cu vise, cu sperante si cu o dorinta de viata care este molipsitoare. Poate de aceea mi-a placut sa fiu inconjurata mereu de tineri care au un entuziasm molipsitor. Tinerii italieni au prezentat un fragment din spectacolul " Piccirida" in limba italiana. Era vorba de o tanara care facea parte dintr-o familie mafiota din sudul Italiei, si care a murit pentru ca ea nu se simtea ca facand parte din acea familie, denuntand in justitie faptele fratilor si tatalui sau. Inclusiv mama sa o maltrata pentru ca a avut curajul sa-si denunte familia. Povestea acestei tinere a trecut si peste hotarele Italiei, smulgand lacrimile unei audiente care a simtit emotiile transmise de cei patru actori, Ivan, Paola, Luca si Francesca,  fara sa cunoasca intelesul cuvintelor din italiana. Ce poate fi mai frumos decat sa traiesti emotii dincolo de grai ?De ce omul cu flasneta? Pentru ca l-am intlanit in ultima zi de sedere in Polonia, in piata centrala din Varsovia. Pentru mine, imaginea aceasta, a fost ca o concluzie de final a proiectului " Un actor de strada , un papagal si o flasneta exprima  o armonie perfecta intre cotidian, trecut si viitor, intre generatii, natiuni si culturi".

Florin

Nu este usor sa lucrezi cu copiii de etnie roma. Asta pentru ca au ceva deosebit in natura lor genetica. La ei " a fura" inseamna " a lua". Ei nu fac diferenta intre cele doua verbe. Ei daca vad ceva si au nevoie sau le place "iau".

Cand predam la scoala din Purcareni, un elev a fost arestat pentru ca fusese impreuna cu alti confrati de-ai sai sa " ia " fier vechi de la uzinele Tractorul. Ca sa poata patrunde in fabrica " au fost nevoiti" sa-i dea cu o ranga in cap paznicului care-i vazuse. Florin al meu, asa se numea elevul, a ajuns in arestul politiei. mama lui venea la scoala sa ma roage sa-i dau o caracterizare" buna " fiului sau ca sa-l salvez de la puscarie. Evident ca in caracterizare am scris ceea ce facea elevul la scoala, situatia sa scolara si absentele." Doamna dirijinta, da cu caractarizarea asta nu-l mai scot din puscarie pe fi-miu, mancati-as "- imi spune mama." Doamna, eu trebuie sa scriu exact care este situatia copilului dumneavoastra la scoala. Am si eu responsabilitatea mea "- ii raspund eu." Da daca va aduc niste ghebe d-alea bune, nu poti sa mai modifici matale un pic, acolo, ca sa stea mai putin fi-miu la racoare?"- continua mama." Lasa-ma cu ghebele dumitale, ca n-am nevoie de ele "- ii raspund eu.Florin a facut 5 ani de puscarie pentru tentativa de omor si furt.Imi trimitea prin mama sa cate o scrisoare in care imi  scria :"Doamna dirijinta, e tare rau aici. Imi pare rau ca nu v-am ascultat. Ma bat astia de trei ori pe zi de m-au nenorocit. Daca ma vedeti nu ma mai recunoasteti. Sa le cititi scrisoarea la colegi sa nu ajunga unde sunt eu aici si sa le spuneti sa va asculte ca-i invatati numai de bine. Eu nu am ascultat si uitati unde am ajuns".Bineinteles ca am citit scrisoarea elevilor si cred ca s-au speriat pentru ca incepusera fie mult mai ascultatori.Peste 5 ani suna telefonul " Buna ziua, doamna dirijinta. Sunt eu, Florin."- aud o voce care imi era  straina." Care Florin ?"-il intreb eu." Florin, elevul dumneavoastra de la Purcareni. Am iesit ieri din inchisoare si acum sunt acasa"- imi raspunde el." Ce faci, mai, Florine? Cum e acasa ? Mai faci vreodata nenorociri in viata ta?"- il intreb eu."Nuuuuuuuu, nu mai fac niciodata, in viata mea. Ce am suferit eu sa nu mai sufere nimeni in viata lui. Nu mai fac cate zile o sa am. O sa-mi caut de lucru acum si ma fac baiat cuminte "- imi raspunde el." Bine, Florin. Iti doresc numai bine si ai grija de acum in colo sa nu mai intri in vreo incurcatura"- ii spun eu." Saramana, doamna dirijinta. Sa va dea Dumnezeu sanatate "- isi ia ramas bun, Florin." La revedere, Florin. Transmite-i multa sanatate mamei tale"- ii raspund eu.Cu telefonul in mana, raman pe ganduri. M-a durut cand am aflat ca Florin a fost condamnat si imi  faceam procese de constiinta ca poate nu am facut destul ca sa-l ajut sa inteleaga ca era mai bine sa vina la scoala, decat sa se inhaite cu altii si sa ajunga in aceasta situatie.Nu mai stiu nimic de el, dar stiu ca fiecare om are dreptul sa fie iertat. Eu l-am iertat ca nu m-a ascultat, l-am iertat pentru ca a gresit, dar eu nu pot sa-mi iert ca nu am facut destul ca sa-l feresc de aceasta suferinta.

MULTUMESC MAMARE

Eram prin clasa a 2-a. Venise pe lume si fratele meu, George. Pe vremea aceea, locuiam intr-un apartament cu trei camere doua familii ( cu acces). Intr-o camera era o familie ( sot si sotie), iar in celelalte doua camere locuia familia mea. Numai ca baia, bucataria, camara si holul erau in folosinta comuna. La bucatarie, mama cu vecina, se pusesera de acord cu un program de gatit, in asa fel incat sa nu se incurce una cu alta.

Eu, copil fiind, ma duceam in camara, dupa ce gatea vecina, si ridicam capacul de la oale. Nu am indraznit niciodata sa-mi bag nasul si sa gust, adulmecam doar. Parca mi se parea mai buna mancarea facuta de vecina si tare mi-ar fi placut sa o gust. Educatia pe care o primisem de la parinti, insa, imi interzicea sa " gust" din oalele vecinei. Doamne, de cate ori nu am adulmecat si am inghitit in sec! Mi-aduc aminte ca in camara, pe partea stanga, erau oalele vecinei, iar pe partea dreapta, oalele noastre.

Intre timp, vecinii s-au mutat din apartamentul nostru in comun si camera lor a ramas goala.

Tatal meu a facut repede cerere la partid si la sindicat sa ne dea noua a treia camera pe motiv ca eram baiat si fata si aveam nevoie de camere separate. La indicatia colegilor de servici, ca sa fie cat mai convingator, ma trezesc ca o aduce tata pe mama sa de la tara la noi.

" Mamare, ce bine ca ai venit pe la noi !" ii spun eu si-i sar de gat sa o sarut.

" M-a adus tac-tu. El zice ca sa ma fac ca sunt bolnava si sa stau in pat ca vine o comisie sa ma vada "- imi spune mamare.

Eu nu stiam nimic, nu imi spuneau parintii toate cele ce faceau ei.

In dimineata zile cand urma sa vina comisia, mamare si-a luat " rolul" de bolnav inchipuit in serios  si s-a asezat in pat.

" Te faci ca nu-i auzi, mama !" ii spune tatal meu.

" Indiferent ce te intreaba tu te faci ca nu-i auzi si te vaiti intr-una "- continua el.

" Bine maica, dar o sa stau mult pe aici la voi ? Ca e tac-tu singur acasa si e mult de lucru. Stii cum e cu gospodaria la noi, la tara "- ii spune mamare.

" Lasa ca nu stai mult, le spun eu ca va trebui sa te duc la spital, asa vor veni mai repede sa te vada "- ii raspunde tatal meu.

" Unde sa ma duci? La spital? Dar eu nu am nimic, maica." - ii spune mamare tatalui meu.

" Nu, tu nu ai nimic, mama, eu le spun doar asa, ca sa vina mai repede. Dupa ce vine comisia de la fabrica te duc inapoi acasa"- ii raspunde tatal meu.

Tata facuse" rost" de o internare ficitva pentru mamare cu un dignostic foarte convingator.

Vine comisia , formata din doi membri si un sef, trimisa de la fabrica unde lucrau parintii mei sa verifice " la fata locului" situatia familiei noastre. Eu il tineam in brate pe fratele meu, iar mamare era in pat, in sufragerie,macoperita pana la gat de o plapuma groasa de lana, de i se vedea doar capul acoperit cu o basma neagra, asa cum purtau femeile la tara. Saraca, era transpirata toata, sudorile ii siroiau pe fata de atata naduseala. (In luna august sa stea cu broboada pe cap si plapuma de lana pe ea, nu era usor pentru mamare ).

Cand intra comisia in camera lui mamare ea incepe : " Aoleu, nu mai pot ! Aoleu, nu mai pot !"

" Dumneata esti mama domnului Dobre?" - o intreaba seful comisiei .

" Aoleu, nu mai pot !"- continua mamare recitalul sau.

Se apleaca seful mai aproape de mamare si-i repeta intrebarea.

" Ce-ai spus maica? Eu nu aud bine "- ii spune mamare.

" Matale esti mama domnului Dobre?"- repeta iritat seful comisiei.

Ceilalti membri ai comisiei scriau deja procesul verbal de constatare.

"Da, maica, e baiatul meu. El este singurul care a plecat la oras din toti 9 copii pe care i-am facut. Maica, tare ma simt rau, vai de batranetile mele"- se vaita mamare.

" Bine mamaie, si ce te doare?"- continua seful cu intrebarile.

" Nu te aud, sunt surda maica"- ii spune mamare.

" Ce te doare, mamaie?"- repeta seful aplecandu-se aproape de patul lui mamare.

" Toate ma doare, maica. M-a adus copilul la Brasov ca sa ma faca bine"- ii raspunde mamare.
Vazand ca nu se poate intelege cu mamare, seful da ordin celoralti colegi sa faca inspectie in tot apartamentul, dupa care l-a pus pe tata sa semneze si au plecat.

Dupa plecarea comisiei mamare sare ca arsa din pat " Astia m-au nenorocit! Daca mai stateau un pic chiar mi se facea rau. Ma napadisera caldurile ca parca aveam foc sub plapuma!"

" Lasa, mama, ca maine te duc acasa si te racoresti cand te-oi vedea pe batatura ta"- ii spune tata.

Asa cum a promis, tata a dus-o pe mamare acasa, la tara, si tare s-a mai bucurat saraca atunci cand a pus piciorul pe batatura ei.

Peste o luna am primit de la fabrica aprobarea pentru cea de-a treia camera si de acum nu mai aveam de ce sa mai adulmec oalele vecinei si nici sa mai stau la rand la baie.

Ura ! Eram doar noi, familia noastra. Mi se parea ca acel apartament era un palat. In sfarsit aveam si eu camera mea in care puteam sa invat linistita. Ma simteam in Paradisul meu in care eu eram stapana.

Multumesc, mamare, pentru ajutorul tau. Acum, tu esti in alte lumi, si sunt convinsa ca de acolo, de Sus, tu nu mai asudi, ci doar ne privesti si ne ajuti pe noi, cei care am mai ramas inca pe pamant.

POIANA CU INGERI

Plecam din Brasov spre Manastirea Marcus, Judetul Covasna. Imi spusese o prietena ca la aceasta manastire se afla o maicuta, Serafima Comsa, care a luat in ingirjire 10 copii. I-a luat direct de la maternitatea din Brasov in 2003, copiii fiind abandonati de mamele lor in varsta intre 1-7 luni. Emilio si cu mine, suntem iubitori de copii. Ne-am gandit sa le facem o bucurie acestor suflete si sa le ducem cateva dulciuri, hainute, asa cum face orice crestin.

Era o zi frumoasa de toamna, cand copacii isi schimbau culorile oferind un tablou demn de Grigorescu.Manastirea se afla pe o colina, in mijlocul unei paduri de foioase. Ajungem, cu sufletele incarcate de emotii. " Ce reactie vor avea copiii? Le va place ceea ce le vom duce? Oare maica Serafima ne va lasa sa le dam darurile noastre? " Erau intrebari care ne napadeau gandurile in timp ce ne indreptam spre manastire. La poarta manastirii vedem un microbuz galben ( mai tarziu aveam sa aflam ca acest microbuz a fost donat de catre inspectoratul scolar pentru a ajuta fetitele sa ajunga la gradinita). Ne gandeam ca au sosit prea multi oaspeti si maica Serafima nu va avea timp de noi. Indraznim sa intram pe poarta manastirii si auzim glasuri de copii. Nu mi s-a mai intamplat sa merg la o manastire si sa aud glasuri de copii . Sentimentul pe care l-am avut era ca ne aflam in Rai. Zece fetite cam de varsta de 5, 6 ani ne ies in cale."Ati venit in vizita la noi?" ne intreaba prietenos una dintre fetite. Parca ne astepta, iar ochii ii erau plini de iubire si bucurie. "Da, ii raspundem fetitei." " Mama, au venit niste domni la noi in vizita,"- spune fetita deschizand usa de la sala de oaspeti aflata la intrarea in casa. Celelate fetite se jucau intr-un spatiu special amenajat de maicuta in fata casei.

Maica Serafima avea oaspeti, dar pentru cateva momente a iesit sa ne intampine. Cu un zambet blajin ne spune : " Va rog frumos sa ma asteptati cateva minute. Am o famile in vizita si dupa ce termin de discutat, vin sa vorbesc si cu dumneavoastra".Soarele de toamna tarzie ne incalzea sufletele. Ne aflam intr-un loc in care fericirea era la ea acasa. Priveam fetitele si ne bucuram de privelistea pe care ne-o ofereau. Citisem ceva  pe internet despre aceasta manastire si acum ne aduceam aminte cum maica Serafima a dat tot. Cerşind prin gări şi biserici, răbdând umilinte şi cuvinte grele. Muncind până la epuizare, cot la cot cu bărbaţii. Locul pe care s-a ridicat mănăstirea a fost numit de măicuţe Poiana Îngerilor, asa cum prevestise cu multi ani in urma parintele Arsenie Boca, venit in vizita pe aceste meleaguri. Iar Nicoleta, Mihaela, Maria-Petruţa, Ana, Elena, Ştefania, Maria-Alexandra, Teodora, Andreea şi Ana-Maria sunt îngerii Mănăstirii Mărcuş. Fetiţe orfane. Adică au fost orfane. Pentru că mamă este cine te creşte, nu cine te face. Iar Maica Stareţă Serafima este Mamă a 10 copii.In sfarsit iese maica Serafima din casa, insotind oaspetii pana la usa. " Poftiti, scuzati-ma, nu e frumos sa va las sa asteptati" - ne spune maicuta si ne pofteste in sala de oaspeti. Fetitele au rams afara, la joaca, le auzeam glasurile zglobii care parca veneau din alta lume.Maicuta o roaga pe alta maica sa ne aduca o cafea si putina coliva. Noi ii spunem ca am venit sa le aducem cateva daruri fetitelor si sa facem o donatie manastirii. Cu glas bland si duios ne spune :" Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru stradania dumneavoastra ". Fara sa o intrebam ceva incepe sa ne povesteasca istoria acestor fetite. 

„Alexandra făcuse puroi la ureche, pentru că în maternitate li se lega un biberon de gât şi tot laptele din el picura pe gât şi spre ureche. Era carne vie plină cu puroi. Mamele lor le abandonaseră în spital, cu tot cu bolile lor, cu tot cu frumuseţea şi puritatea unor copii abia născuţi. Pe Alexandra şi pe Maria le-am operat la ochişor. Ţin minte că picioarele Mariei erau atât de firave, de rahitice, că nu am crezut că îşi va putea reveni vreodată şi că va putea să meargă. Le-am botezat şi Dumnezeu a vrut ca ele să trăiască. Teodora are 6 ani. A fost găsită într-un grajd şi salvată în chip miraculos de o familie care trecea pe-acolo şi care i-a auzit scâncetele. Nu cunoaşte altă casă decât mănăstirea. Ana abia a trecut de 6 ani. „Eu ştiu de ce sunt aici. Barza a greşit cui m-a dat. Mama m-a aruncat în spital. Ştiţi, m-a lăsat pe drumuri. Mami de la mănăstire îmi spune că trebuie să iertăm. Sunt supărată pe mama cealaltă. N-o iubesc şi nu o iert”. 

Lacrimile ne-au napadint ochii. Ne venea sa ne asezam in genunchi si sa sarutam mainile acelea care au avut curajul sa creasca aceste 10 fetite

Parintele Nil, fost profesor de geografie , a vegheat pana la sfarsitul zilelor sale acesti ingeri ca duhovnic al manastirii, dar Dumnezeu l-a luat la El in 27 noiembrie 2012. Poate ca de acolo, de Sus impreuna cu parintele Arsenie Boca vegheaza in continuare acesti ingeri de pe pamant. Am plecat de la manastire cu bucuria ca am fost in Rai pentru cateva minute.