ÎNCEPEM UN NOU DRUM, ÎNLĂTURÂND CEEA CE NU PRIEŞTE SUFLETULUI?

 

 

 

E zi de făcut curat, deci hai la muncă. Încep să mătur colbul uitării ce s-a aşezat în strat gros. Este vremea unei curăţenii generale. Înarmată cu multă răbdare, cu mânecile suflecate încep să-mi perii cu grijă gândurile, amintirile, lacrimile, iubirile, regretele, durerile, bucuriile. Mă urc pe un scaun şi încerc să dau jos până şi pânzele melancoliei, ah...văd în colţ un fir de boală. Mătur şi adun pe făraş cu sârg tot ce consider că nu are ce căuta în sufletul meu. Dar tot măturând şi ştergând s-a făcut noapte, luna rece trimite săgeţile ei spre uşa sufletului meu. Cum până la lada de gunoi era drum lung de parcurs, am pus lângă uşa sufletului făraşul cu mizeria lacrimilor, a grijilor, suferinţelor, amintirilor de demult, iubiri neîmplinite şi tot ce am mai adunat să arunc. Dar ele, ingratele, nu au vrut să mă părăsească aşa că au cerut ajutor lunii, care meşteră cum este în ale vrăjilor, le-a ascultat şi ce să vezi....Dimineaţă când m-am sculat am alergat la uşă să termin treaba dar în prag mă aşteptau rânduri şi rânduri de lăcrămioare parfumate şi nu mă uita...meştera lună o făcuse şi pe asta aşa că de atunci ori de câte ori bate uşor un vânticel prin sufletul meu simt mirosul florilor de nu mă uita şi a lăcrămioarelor şi atunci plâng pentru a le uda şi astfel mereu, şi mereu în suflet şi ele pătrund şi totul o ia de la capăt. Azi fac curat iar, voi ?