Young people’s placements for durable integration into the European labour market Program Leonardo da Vinci 2000 - 2006 project RO l2006 /PL97144 lE

2007, luna februarie. Se aprobase un proiect european si directoarea scolii nu gasea pe cine sa trimita cu elevii. Erau noua elevi care trebuiau sa plece in Olanda pentru trei saptamani.

Era o zi friguroasa, cand, ma cheama directoarea si-mi spune " Olimpia, pleci tu cu elevii in Olanda". Am fost de acord . In zilele ce au urmat am contactat elevii, le-am spus care vor fi regulile in proiect si pe data de 8 martie ( ziua femeii) am plecat spre aeroportul Otopeni. Elevii mei nu mai zburasera cu avionul niciodata si ma intrebau " Dar daca vom cadea cu avionul?", iar eu le raspundeam  " Nici o problema, voi cadea si eu cu voi ." Halal raspuns, dar se pare ca i-am incurajat si in avion  nu mai tineau manere de la scaune asa de strans cu mana, mai ales cand au venit stewardezele sa serveasca micul dejun. In felul acesta nici nu si-au dat seama cand am aterizat pe aeroportul Schipoli din Amsterdam. Acolo, ne astepta Wim Franssen, partenerul nostru olandez, care ne-a suit in tren si ne-am indreptat cu totii spre Bergen op Zoom, o localitate aproape de frontiera cu Belgia. In gara ne asteptau alti doi profesori cu doua microbuze pentru a ne duce la locul de cazare. Stupoare ! Am fost cazati in mijlocul unei paduri, intr-o fosta cazarma militara, devenita apoi un centru de recreere pentru copiii cu dizabilitati, la Bergen ob Zoom. Bucataria se afla in curte, intr-un cort inalt care avea fermoar la usa ( semana cu corturile indienilor din America) si care avea toate dotarile necesare. 

Elevii mei  impreuan cu mine am primit echipament de protectie pentru ca urma sa lucram in atelierele de instalatii impreuna cu tinerii olandezi.  Prima zi a trecut, ne-am acomodat cu noul spatiu de cazare.  Am impartit elevii in camere si apoi m-am dus la bucatarie. Frigiderul era gol. Trebuia sa ma duc la cumparaturi. L-am rugat pe unul din profesorii olandezi sa ma duca la un supermarket apropiat. Elevii erau morti de foame dupa atata drum. Am plecat cu profesorul, am facut cumparaturile necesare, dar cand sa platesc, nu puteam decat cash. Aveam un card cu mine, dar bani cash nu. M-a imprumutat Coor Mas, profesorul olandez cu bani, am platit si apoi ne-am intors la " baza ". Elevii ma asteptau cum asteptau tiganii pe Ion Creanga sa le duca de mancarea in camp. Numai ca, inainte de a aseza bunatatile pe masa le-am propus sa se organizeze in grupe de cate trei elevi pe zi care sa ma ajute in bucatarie. Au facut o lista pe care au lipit-o pe frigider si pe care au respectat-o pana la sfarsit. Nici unul din ei nu a comentat ca nu vrea sa spele vasele, sau sa mature, sau sa curete zarzavaturile chiar daca acasa ei nu au facut asemenea " munci". Ce s-au mai ospatat apoi cu bunatatile pe care le-am cumparat !
A doua zi au venit cei doi profesori cu cele doua microbuze sa ne duca la Breda, la colegiul Radius unde urma sa ne desfasuram activitatile din proiect. Am vizitat salile de clasa, laboratoarele, cancelaria profesorilor si  atelierele.Coor Mas, unul din profesorii olandezi, le-a prezentat atelierul, sculele, aparatele, materialele pe care le foloseau la instruirea practica. Elevii mei au fost foarte surprinsi de ceea ce au vazut. Au fost impartiti pe echipe mixte romano-olandeze si au inceput sa lucreze impreuna. Profesorii olandezi au fost impresionati de elevii romani cat de constiinciosi sunt si cat de bine stiau sa lucreze. Pauza de pranz am avut-o in sala de mese imensa de care vorbeam mai inainte, iar elevii mei au fost surprinsi ca trebuiau sa bea supa din niste cani cu gura larga, ca niste castronele. Fara taitei, paste sau galuste. Pur si simplu un lichid caruia ei ii spuneau supa. Apoi au venit sandwich-urile care aveau ingrediente cam ciudate si gustul cam ciudat. Asa am avut primul contact cu o scoala olandeza. Elevii aveau o sala de mese imensa unde luau pranzul uitandu-se pe un ecran mare de televizor la emisiuni muzicale in limba olandeza. De foame am mancat toti si apoi ne-am intors la programul de munca pana la ora 17, cand ne-am intors cu microbuzele la locul de cazare ( 100 km distanta). Acolo am trecut la bucatarie cu elevii care erau de serviciu in acea zi si le-am gatit o oala de 20 litri de ciorba de perisoare si friptura cu cartofi la cuptor. Au mancat saracii si-mi spuneau " Doamna profesoara, in sfarsit am mancat si noi astazi ". De, era o experienta si pentru ei in a vedea ca nu peste tot e ca acasa. Asa au urmat toate ziele primei saptamani, iar duminica am fost in vizita la Marea Nordului. Frumos, dar batea vantul cam tare. Am trecut peste cel mai lung pod din Europa de 5 km lungime, am vazut " portile " construite de olandezi pentru a controla nivelul apei marii. 

Aceste porti le-au construit dupa ce in anul 1950 au murit 2000 de persoane in inundatie. 

La intoarcere, profesorii olandezi le-au pregatit o surpriza elevilor mei : o cursa de carting . Ce s-au mai bucurat cand s-au asezat la volan si au inceput raly-ul ! Au fost si castigatori care au fost premiati.

   

Dupa o zi de umblat prin Olanda, ne-am reintors obositi la locul de cazare unde am mancat pe nerasuflate mancare romanesca .

In saptamanile ce au urmat elevii au trebuit sa echipeze 6 grupuri sanitare cu obiecte sanitare si instalatii de incalzire. La finalul proiectului au terminat toate lucrarile care erau si functionale. Saracii de ei, ii chinuiam in fiecare seara sa scrie ce au facut peste zi pentru a avea pregatit materialul pentru raportul final. Le cadea capul pe masa de oboseala, dar nu se lasau.

Intr-una din seri, cred ca era 19 martie, era ziua de nastere a unuia din elevi. M-am gandit sa-i facem o surpriza. Cumparasem din timpul zilei un tort si cateva cutii de bere. Cand toti elevii scriau, am trimis o eleva, Felicia Niagu, sa ia tortul din frigider, a venit, a stins lumina, si in acel moment am inceput sa cantam cu totii " La multi ani!" Elevul caruia ii facusem surpriza nu intelegea ce se petrece si se uita la noi cam buimac. Abia dupa cateva minute s-a dezmeticit si l-au napadit lacrimile. Cred ca va tine minte toata viata acest moment. Le sarise oboseala si celorlati si limbile li s-au dezlegat dupa cateva guri de bere.

Intr-o alta duminica ( am avut parte de trei duminici in proiect) am vizitat Rotterdam-ul. Un oras cu arhitectura moderna pentru ca a fost distrus in totalitate in cel de-al doilea razboi mondial. Podul Erasmus ne-a impresionat pe toti. Pe acest pod treceau masini si tramvaie, dar, atunci cand treceau vapoare de gabarit mare, se intrerupea circulatia pe pod, acesta se ridica fara sa se auda nici cel mai mic zgomot, navele treceau, iar apoi podul cobora la orizontala, reluandu-se circulatia masinilor si tramvaielor.

Pentru a trece dintr-o parte in alta a orasului am folosit linia de metro care avea traseul pe sub apa.

Tot in acea zi am facut o mica croaziera pe Marea Nordului in care am admirat santierele navale unde se mai construiesc si azi nave din lemn dupa modelul vikingilor.

In cea de-a treia duminica am vizitat Amsterdam-ul cu ajutorul unei romance, jurnalist la radio Romania Actulitati, Claudia Marcu. Ne intalnisem cu cateva zile in urma, cand ea venise sa ne ia un interviu. Interesant a fost faptul ca am inceput interviul in limba engleza, ea nestiind ca eu eram romanca. In momentul in care ea m-a intrebat " De unde sunteti ?" si eu i-am spus " Din Romania " ea a facut ochii mari si mi-a spus in romaneste " Haideti doamna sa vorbim romaneste !" Interviul l-am dat in limba romana atat eu, cat si elevii mei. Asa ne-am imprietenit si ea ne-a propus sa venim la Amsterdam unde ne putea arata locuri interesante. Asa ca, in cea de-a treia duminica ne-am suit in tren si am plecat la Amsterdam. I se mai spune si mica Venetie pentru ca are multe canale. Am " vizitat " Amsterdamul din vaporas. M- a impresionat arhitectura constructiilor, a podurilor si parcarile imense de biciclete. Cred ca erau mii de biciclete in parcari.

Jurnalista ne-a condus apoi la muzeul Heineken, unde elevii mei s-au distrat copios. Au un stil olandezii de a-si pune in valoare ceea ce au, ca pe mine m-au lasat fara " parole".

In ultima sambata a perioadei proiectului am fost cu elevii in Belgia, la Antwerpen. Un orasel aproape de granita cu Olanda. Acolo elevii au avut ocazia sa viziteze gradina zoologica in care au putut vedea tot felul de animale care traiau libere intr-un habitat special amenajat pentru ele. Ii vedeam uimiti cand ne opream in fata zonelor cu girafe, elefanti, delfini, foci pentru ca ei nu mai vazusera in realitate aceste animale. Cred ca pentru ei au ramas niste amintiri de neuitat.

In o alta zi am vizitat statia de epurare de la granita cu Belgia unde exista o singura persoana care supraveghea toate instalatiile. Totul era automatizat, iar apa care iesea din statie avea puritate 98%.

Dar, timpul s-a scurs cu repeziciune si am ajuns in ultima zi cand partenerii olandezi ne-au pregatit o zi festiva cu barbeque, muzica si dans. Elevii mei au primit certificatele de participare la proiect in mod festiv si multe cadouri. Le vedeam fetele fericite, iar eu, in sufletul meu ma simteam implinita. I-am ajutat sa iasa in lume si sa inteleaga cat de important este sa ai o educatie, sa stii o limba straina si sa cunosti o meserie.

Azi, multi dintre elevii cu care am fost in Olanda lucreaza in strainatate, si-au facut firmele lor si cred ca experienta din Olanda le-a dat incredere in ei si curajul de a merge pe drumul lor in viata.

ALPHABETS IN EUROPE

Man with accordions

I met Dorota , my Polish partner of this project, a year ago, in Spain, at an international seminar . It was a sensation that was created between us since that time. We kept in touch and after about an year she sent me an email asking me if I wanted to find an Italian partner for the project. Of course I found it and I went in early March in Poland with 4 young Italian members of an association of theater from Turin , Viartisti Theatre . The weather in March is capricious in Poland. Wind was blowing from all the sides , the cold froze and froze the blood. The activities of the project were held at  60 km away from Warsaw, in the city Bursuki , in the middle of a forest like in  a dream in a location decorated with everything. The project partners were youngsters together with their leaders from Italy , Georgia, Tunisia , Ireland and Poland .

The partners in every day , they had to prepare the menu for three meals and present their alphabet in an original way . On the first day were the Irish, the second day Georgia ( group arrived a day late due to the snow that blocked the air traffic to the airport in Minsk) , Tunisia and Italy presented on the third day , and Poland , as host country was the last . There were a total of 27 young people who have seen their lives and that they were able to make friends very quickly , and work together as they knew each other of a lifetime. I've never seen  since I work in European projects  a group so cohesive . It 's interesting to live and work a week in another country , with another young people from different countries and to realize that in reality , they are all perfectly normal beings , they have the same dreams , the same hopes and desires .
Maybe that's why I've always liked to be surrounded by young people who have a contagious enthusiasm . The young Italian  presented an excerpt from the show " Piccirida " in Italian. It was about a young girl who was part of a crime family in southern Italy, and that she died because she did not want to be part of that family , denouncing his brothers and his father. Including abuse of his mother because he had the courage to denounce the family. The story of this young girl went out of Italy, pulling tears of an audience that has heard the emotions conveyed by the four actors , Ivan , Paola , Luca and Francesca, without knowing the meaning of words in Italian .

 What could be more beautiful than to experience the thrill beyond words ? Why the man with the accordion ? Because I met last day of stay in Poland , in the central square in Warsaw. For me, this was the final conclusion of the project "A street actor , a parrot and a barrel organ expressing a perfect harmony between everyday life , past and future, between generations, nations and cultures. "

GLI ALFABETI IN EUROPA - ALPHABETS IN EUROPE

Uomo con organetti

Ho conosciuta Dorota, il mio partner polaco di questo progetto, un anno fa, in Spagna, ad un seminario internazionale. Era una sensazione che si è stata creata tra noi da quel momento. Siamo rimaste in contatto e dopo circa un anno mi ha inviato una mail che mi chiedeva se volevo trovare un partner italiano per il progetto. Naturalmente l'ho trovato e sono patita ai primi di marzo in Polonia con 4 giovani italiani membri di un'associazione di teatro da Torino, Viartisti Teatro. Il tempo di marzo è capriccioso in Polonia. Vento soffiava da tutte le parti, il freddo congelava e ghiacciava il sangue. Le attività del progetto si sono svolte  a 60 km di distanza di Varsavia, nella città Bursuki, nel mezzo di una foresta da sognare in una location decorata con tutto. I partner del progetto erano i giovani insieme ai capigruppo dalla Italia, Georgia, Tunisia, Irlanda e Polonia.

I partner, in ogni giorno, hanno dovuto preparare menù per tre pasti e presentare il loro alfabeto in modo originale. Il primo giorno sono stati gli irlandesi, il secondo giorno la Georgia (gruppo è arrivato un giorno di ritardo a causa della neve che ha bloccato il traffico aereo per l'aeroporto di Minsk), la Tunisia e l'Italia hanno presentato il terzo giorno, e la Polonia, come paese ospitante è rimasto alla fine. Ci sono stati un totale di 27 giovani che hanno visto la loro vita e che sono stati in grado di fare amicizia molto rapidamente, a lavorare insieme come si conoscevano da una vita. Non mi è mai stato dato da quando io lavoro in progetti europei e di vedere un gruppo così coeso. E 'interessante in cui vivere e lavorare una settimana in un altro paese, con altri giovani di diverse nazioni e di rendersi conto che in realtà, sono tutti esseri perfettamente normali , hanno i stessi sogni, le stesse speranze e i desideri.

Forse è per questo che mi è sempre piaciuto essere circondata dai giovani che hanno un entusiasmo contagioso . I giovani italiani hano presentato un estratto dallo spettacolo " Piccirida " in italiano. Si trattava di una giovane ragazza che faceva parte di una famiglia criminale del sud Italia , e che è morta perché non aveva voglia di essere parte di quella famiglia , denunciando i fratelli e il padre . Incluso l'abuso della madre perché aveva il coraggio di denunciare la famiglia. La storia di questa giovane andò fuori d'Italia , tirando lacrime di un pubblico che ha sentito le emozioni trasmesse dai quattro attori , Ivan , Paola , Luca e Francesca , senza conoscere il significato delle parole in italiano . Cosa c'è di più bello che vivere le emozioni oltre le parole? Perchè l'uomo con l'organetto ? Perché l'ho incontrato nel ultimo giorno di permanenza in Polonia , la piazza centrale di Varsavia . Per me , questa immagine è stata la conclusione finale del progetto " Un attore di strada , un pappagallo e un organetto esprimono una perfetta armonia tra la vita di tutti i giorni, passato e futuro, tra le generazioni, nazioni e culture . "

ALPHABETS IN EUROPE- proiect european Varsovia, Polonia, 2013

Omul cu flasneta

O cunoscusem pe Dorota, partenera mea poloneza in acest poiect, cu un an in urma in Spania, la un seminar international. A fost un feeling care s-a creat intre noi, inca de atunci. Am ramas in legatura si dupa un an imi trimite un mail prin care imi cere daca nu vreau sa-i gasesc un partener italian pentru proiect. Normal ca i-am gasit si am plecat la inceputul lunii martie in Polonia cu 4 tineri italieni, membri ai unei asociatii de teatru social din Torino - Viartisti Teatro. In luna martie timpul este capricios in Polonia. Sufla vantul din toate partile, iar raceala  iti ingheta si sangele in vine. Activitatile proiectului le-am desfasurat in afara Varsoviei, la 60 km distanta, in localitatea Bursuki, in mijlocul unei paduri de vis, la o cabana amenajata cu tot ce trebuia. Parteneri in proiect au fost tineri impreuna cu leaderii de grup din Italia, Georgia, Tunisia, Irlanda si Polonia.

                                  

         

In fiecare zi partenerii din  fiecare tara au trebuit sa pregateasca meniurile pentru cele trei mese si  prezentarea alfabetului tarii lor intr-un mod original. In prima zi a fost  randul  Irlandei, apoi Georgia ( grupul a sosit cu o zi intarziere din cauza zapezilor care au blocat traficul aerian din aeroportul din Minsk), Tunisia si Italia au prezentat in a treia zi, iar Polonia, ca tara gazda a ramas la urma. Erau in total 27 de tineri care nu s-au vazut in viata lor si care au reusit sa se imprieteneasca foarte repede,  sa colaboreze intre ei foarte bine de parca se cunoasteau de o viata. Nu mi-a fost dat niciodata de cand lucrez in proiectele europene sa vad o asa coeziune de grup. Este interesant sa traiesti si sa lucrezi o saptamana intr-o alta tara, cu alti tineri de diverse natii si sa-ti dai seama ca de fapt, toti sunt niste fiinte absolut normale, cu vise, cu sperante si cu o dorinta de viata care este molipsitoare. Poate de aceea mi-a placut sa fiu inconjurata mereu de tineri care au un entuziasm molipsitor. Tinerii italieni au prezentat un fragment din spectacolul " Piccirida" in limba italiana. Era vorba de o tanara care facea parte dintr-o familie mafiota din sudul Italiei, si care a murit pentru ca ea nu se simtea ca facand parte din acea familie, denuntand in justitie faptele fratilor si tatalui sau. Inclusiv mama sa o maltrata pentru ca a avut curajul sa-si denunte familia. Povestea acestei tinere a trecut si peste hotarele Italiei, smulgand lacrimile unei audiente care a simtit emotiile transmise de cei patru actori, Ivan, Paola, Luca si Francesca,  fara sa cunoasca intelesul cuvintelor din italiana. Ce poate fi mai frumos decat sa traiesti emotii dincolo de grai ?De ce omul cu flasneta? Pentru ca l-am intlanit in ultima zi de sedere in Polonia, in piata centrala din Varsovia. Pentru mine, imaginea aceasta, a fost ca o concluzie de final a proiectului " Un actor de strada , un papagal si o flasneta exprima  o armonie perfecta intre cotidian, trecut si viitor, intre generatii, natiuni si culturi".